Despre GDPR
În procesul recrutării, angajării și executării contractului individual de muncă
REGLEMENTARE JURIDICĂ:
Regulamentul UE 679/2016, în aplicare din 25 mai 2018
Legea 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor)
De regulă, temeiul prelucrării datelor cu caracter personal ale persoanelor fizice in contextul relațiilor de munca îl constituie:
În procesul de recrutare prelucrarea datelor personale este necesară pentru a face demersuri înaintea încheierii contractului de muncă – concordanța datelor persoanei care solicită angajarea cu cerințele postului, pentru îndeplinirea unei obligații legale a angajatorului, cum ar fi obligația de informare a persoanei selectate în vederea angajării, în conformitate cu prevederile art. 17 din Codul muncii;
La încheierea contractului individual de muncă și pe durata executării acestuia, prelucrarea datelor personale este necesară pentru completarea contractului, pentru transmiterea elementelor contractului în REGES, pentru completarea fișelor individuale de instructaj în domeniul SSM și PSI, pentru completarea și transmiterea declarațiilor prevăzute de Codul fiscal la autorități, la firmele de asigurări, pentru plata drepturilor salariale pe card, precum și în alte cazuri expres reglementate de lege;
ATENȚIE:
Atât în procesul de recrutare cât și pe durata executării contractului nu este necesar consimțământul persoanei vizate (a salariatului) în derularea obligațiilor prevăzute de lege în sarcina celor două părţi – angajat/angajator;
În cazul în care angajatorul dorește să folosească datele personale în alt scop decât cel referitor la încheierea contractului și la executarea acestuia, de exemplu –marketing, fotografii afișate, expuse publicului larg, popularizarea în media, pe rețelele de socializare, etc, trebuie să solicite și să obțină consimțământul explicit al persoanei vizate;
Datele privind starea de sănătate a salariatului sunt date sensibile iar regula este ca prelucrarea acestor date este interzisa. Prelucrarea este permisa doar cu condiția îndeplinirii unor cerințe suplimentare iar in cazul angajatorilor, condiția este ca prelucrarea sa fie necesară în scopul îndeplinirii obligațiilor și al exercitării unor drepturi specifice ale operatorului sau ale persoanei vizate în domeniul ocupării forței de muncă și al securității sociale și protecției sociale, în măsura în care acest lucru este autorizat de dreptul Uniunii sau de dreptul intern ori de un acord colectiv de muncă încheiat în temeiul dreptului intern care prevede garanții adecvate pentru drepturile fundamentale și interesele persoanei vizate;
Autoritatea cu atribuții de investigare, corective, de autorizare si consiliere este Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor ca Caracter Personal care instrumentează toate cazurile referitoare la încălcarea prevederilor Regulamentului UE 679/2016. Amenzile care pot fi aplicate sunt deosebit de mari – pana la 20 milioane de euro sau pana la 4% din cifra de afaceri mondială totală anuală corespunzătoare exercițiului financiar anterior, luându-se în calcul cea mai mare valoare.
Fiecare angajator trebuie să instituie masuri tehnice și organizatorice pentru prelucrarea în condiţii de siguranță și pentru protecția datelor cu caracter personal ale celor care solicită angajarea și ale celor care au calitatea de salariați. Regulamentele interne, acordurile de confidenţialitate, fișele de post ale persoanelor care prelucrează date cu caracter personal trebuie să conțină prevederi – drepturi și obligații atât ale angajatorului cat și ale salariaţilor în domeniul prelucrării și protecției datelor personale.